1. Arhitectura

Proiectul de arhitectura este proiectul de baza al constructiei. Acesta contine toate datele necesare realizarii obiectivului, si anume: pozitionarea constructiei pe teren, delimitarea si compartimentarea, aspectul exterior, volumul si fatadele, cotele, suprafetele si inaltimile constructiei. Proiectul de arhitectura determina tema pentru realizarea calculelor structurii de rezistenta si a traseelor instalatiilor edilitare (proiecte de specialitate).

Proiectul de arhitectura este format din:

  • Documentatie Tehnica pentru obtinerea Autorizatie de Construire (D.T.A.C.)
  • Proiect Tehnic Executie – P.T.
  • Detalii de Executie – D.E.

Ate​ntie
Nerespectarea Proiectului de Arhitectura in executie duce la neacordarea de catre proiectant  a receptiei finale, urmand ca documentatia sa fie supusa unei analize de catre reprezentantii legali ai autoritatilor publice.

 

2. Structuri de rezistenta

Proiectul de rezistenta este documentatia de baza pentru realizarea structurii de rezistenta a obiectivului propus. Acesta contine informatii despre sapaturile necesare realizarii fundatiei, calculul si predimensionarea acesteia, calculul si predimensionarea stalpilor si a grinzilor, planseelor, a armaturilor, precum si proiectul de realizare a scarilor.

Proiectul de rezistenta este necesar atat la obtinerea Autorizatiei de Construire cat si la executia structurii de rezistenta a imobilului si este realizat doar de catre ingineri structuristi atestati.

Toata documentatia va fi vizata prin realizarea Referatului de Verificare a proiectului , intocmita separat de catre un inginer verificator atestat.

Proiectul de rezistenta este format din:

  • Documentatie Tehnica pentru obtinerea Autorizatie de Construire (D.T.A.C.)
  • Proiect Tehnic Executie – P.T.
  • Detalii de Executie – D.E.

3. Instalatii

Pentru orice program arhitectural, de tip locuinta, birou, cultura, agrement, depozitare, etc. este nevoie de realizarea unui proiect de instalatii edilitare ce contine specialitatile: instalatii sanitare, termice, electrice, ventilatie, instalatii cu rol de securitate la incendiu.

Proiectul de instalatii este realizat in format D.T.A.C. pentru obtinerea Autorizatiei de Construire si in format P.T. + D.E. si anume proiectul tehnic, pentru executie. Acesta contine informatiile legate de traseele de alimentare cu apa si canalizare, racorduri, scurgeri, pluviale, trasee electrice, tablouri electrice, calcul de consum, corpuri de iluminat, pozitionarea prizelor si a intrerupatoarelor, traseele instalatiilor termice, pozitia si calculul elementelor radiante in functie de incapere, traseele si dimensionarea tubulaturilor de ventilatie, calculul capacitatii aparatelor de ventilare, etc.

Proiectul de instalatii este realizat pe specialitati de catre ingineri proiectanti atestati.

Toata documentatia va fi vizata prin realizarea Referatului de Verificare a proiectului.

Proiectele de instalatii sunt formate din:

  • Documentatie Tehnica pentru obtinerea Autorizatie de Construire (D.T.A.C.)
  • Proiect Tehnic Executie – P.T.
  • Detalii de Executie – D.E.

Proiectul de instalatii are la baza proiectul de arhitectura.

Nu se poate realiza pana la definitivarea proiectului de arhitectura